Ce spune Premierul Florin Cîțu despre noaptea de Înviere: ”Nu este nimic deschis, doar bisericile”

Publicat: 29 apr. 2021, 08:13 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Premierul țării, Florin Cîțu, a făcut o serie de declarații în cursul zilei de miercuri, referitoare la gestionarea pandemiei de coronavirus din România.

Oficialul a făcut o serie de declarații, o parte dintre acestea făcând referire la restricțiile care se vor menține pe perioada Paștelui, în noaptea de Înviere. Florin Cîțu a declarat faptul că doar bisericile vor fi deschise în momentul respectiv, și nu alte magazine, localuri.

„Detaliile privind certificatul verde au fost trimise către STS. Deocamdată nu a fost aprobat la nivelul Uniunii Europene. Așa cum am spus mereu, sperăm ca o astfel de măsură nu va discrimina cetățenii. Când toată Europa o să fie vaccinată, s-ar putea să nu mai fie nevoie de astfel de certificate.

Noi avem în plan să revenim la normalitate de la 1 iunie. Din acest motiv accelerăm campania de vaccinare în această perioadă. Chiar în acest moment se întâlnește comitetul în acest sens.

În noaptea de Înviere nu este nimic deschis, doar bisericile. Avem încredere ca oamenii vor sărbători Paștele și vor respecta regulile în vigoare. Pentru sărbătorile Paștelui am luat toate măsurile, am vorbit și cu cei din culte, pentru a fi toate măsurile respectate”, a spus Florin Cîțu, miercuri, scrie Realitatea.

Premierul României Florin Cîțu: începând cu data de 1 august 2021 se renunță la masca de protecție?

Există posibilitatea ca începând cu data de 1 august 2021 să nu se mai poarte masca de protecție, atunci când România va avea peste 10 milioane de persoane vaccinate împotriva noului coronavirus. Anunțul a fost făcut de către Premierul României, Florin Cîțu, în cursul zilei de vineri.

„Vreau de la 1 iunie să relaxăm aceste condiţii, în două etape: 1 iunie şi apoi sfârşitul lui iulie, când vom avea 10 milioane de persoane vaccinate să revenim la normal. Şi să revenim la normal înseamnă să revenim la viaţa de dinainte, fără restricţii, fără mers noaptea, fără măşti şi aşa mai departe. Trebuie să ne vacinăm ca putem să ajungem acolo”, a declarat, vineri, premierul Florin Cîţu.

„Obiectivul meu și al Guvernului pe care îl conduc rămâne vaccinarea cât mai rapidă a 10 milioane de români. Pentru asta avem două ținte: – până la 1 iunie imunizarea a 5 milioane de persoane; – până la 1 august imunizarea a 10 milioane de persoane. Când vom atinge pragul de 10 milioane de români vaccinați, putem lua în considerare renunțarea la masca de protecție. Până atunci, fac apel la fiecare dintre voi să respectați măsurile de protecție și să mergeți la vaccinare”, a scris premierul pe Facebook, arată Digi24.ro.

Sursă foto: captură video Youtube

Publicat: 29 apr. 2021, 08:13 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×